vineri, 27 ianuarie 2012

Multumesc, doctore! Schimbam macazul...

Astazi scriu direct si in neant.
Eterului.

Tatal meu este bolnav de: singuratate si ficat.

In urma cu doi ani si jumatate, cand ma logodisem si viata avea cel mai mult farmec si perspectivele unei fericiri cat o Casa de piatra, vad cum singurul parinte pe care il mai am aporoape, dar departe, se prabuseste. Psihic, apoi fizic.

Doua spitale craiovene care ii refuza internarea (Militari si NeuroPsihiatrie) pe motiv ca nu e nici prea rau, dar nici bine nu este, ca nu e nici de dus la Nebuni, dar nici de tinut la Interne sunt amintirilemele de atunci. Si imaginea este cum car un om pe brate (la propriu) prin toata Craiova (zona Garii->Spitalul Militari (diametral opus) -> Centru, la Neuro si, de acolo, cu ultimele resurse fizice si psihice mergem spre.... Urgenta... 

Ca intodeauna: raul spre bine!
Norocul de a intalni un dr. bun de garda (multumesc dnei Ana Halasiu), sansa de a avea o verisoara (mulumesc Lili) care lucra fix pe sectia unde era si dna doctor si astrele favorabile, fac ca 7 zile si 7 nopti petrecute, alaturi de tata, intr-un spital mizer, dar omenos, sa fie o maturizare binevenita...

Au trecut toate, tata a stat la noi 3 luni si inca o saptamana in spital...
A venit si Nunta, am dorit copil, l-am avut...
Apoi am avut si Casa noastra...
Toate intr-un 2010 grandios si norocos!

Dupa 2 ani: 
27 ianuarie, Craiova, acelasi spital, alta sectie, alt doctor de garda, alt film... Horror, this time!

24 ianuarie, stare de sanatate in regres vizibil (mai degraba "simtibil", adica la telefon). 
Rog doi vecini (multumesc Nea'Bogdan si Fam. Obogeanu) sa il verifice. 931-internare-terapie intensiva o noapte-lipsa posibilitate directa de comunicare(nu are telefon mobil in bagajul de spital)-alerta cativa prieteni, cateva rude-viscol 2 zile-pastram legatura indirect-aflam una alta-doctora si verisoara ne asigura ca totul este sub control-asistentele ne asigura ca nu are nevoie de nimic(nici macar de bani)-ne linistim!

Pot intelege:
- ca sistemul sanitar (si nu numai acest sistem bugetar) este de rahat (pentru fiica mea: "deficitar")
- ca avem o clasa politica execrabila (pentru fiica mea: "incompetenta")
- ca traim pe un teritoriu cu oameni de trei lei (Miorita plangacioasa si-a pus adanc amprenta in zona)
- ca noi, romanii majoritari, suntem saraci (mai bine zis lenesi)
- ca ne pleaca doctorii buni (si nu numai ei)
- ca sunt 1.5 pacienti in pat, in multe spitale
- ca e iarna si e criza...

Pot sa inteleg ca doctorii nu pot, fizic, sa faca internari, sa pastreze pacientii care sunt binisor, ca se fac presiuni de toate formele si culorile, de sus in jos...
Cred ca am invatat sa inteleg aproape ORICE!

Pot sa inteleg cand mi se spune:
- e nevoie de bani (spaga) - desi nu suport sa dau ca TREBUIE, ci DACA vreau (dar mi s-a intamplat la un examen in Facultate la Craiova si la un spital, in Bucuresti)
- nu sunt paturi disponibile in spital(e)
- starea de sanatate este mai buna si se recomanda externare.
 Pot sa inteleg toate argumentele logice si de bun simt pe care mi le da un om, despre un alt om sau despre o situatie.

Insa o sa raman MARCATA de replica "Pai daca nu s-a interesat nimeni de el pana acum... Ce pot sa mai fac? L-am externat acum 5'. N-am stiut... Imi cer scuze...".

M-a luat printr-o asa surprindere aceasta stire incat dezinvoltura a dat pe dinafara azi, la mine... Imi era atat de teama de ce va fi putut sa fie, incat nu puteam decat sa plang si sa urlu.
Ori sa vorbesc sacadat.

Vicky tocmai ce cazuse (nu stiu cum ca nu o mai puteam urmari) si plangea ca din gura de sarpe. Deci doctorul a realizat ca vorbeste cu o relativ proaspata mamica, iar astea-s rele ca isi re-capata instintcul de a-si apara cuibul si neamul... S, oricum, femeile sunt rele... Sa nu mai zicem de mania si iuteala oltencelor...

Si am inceput: "Dle Dr Cazacu, pot intelege absolut orice argument, dar nu ca nu s-a interesat nimeni de tatal meu si de starea lui. Cu siguranta aveti reala problema interna de comunicare (e bun si limbajul asta multinaionalist). Asistente, infirmiere, doctora lui, toata lumea stie despre ce este vorba. Imi pare tare rau ca pe viscol nicio ruda si niciun prieten nu au putut fi prezenti la dvs, eventual. Insa au trecut doar 2 zile si 2 nopti, din care 1 nopate la reanimare... Tata nu a avut telefon mobil. A ramas acasa. Tata a fost internat prin 931. Deci a fost un caz de URGENTA. Faptul ca nimeni nu a mai venit s-ar putea datora si celor 3-4 ore ce ma despart pe mine, fiica lui, de Craiova, ne mai despart un copil mic pe care sigur l-ati auzit mai devreme plangand, caci s-a lovit si nu stiu cum... si am mai putea gasi explicatii multiple; dar poate doctora lui s-a interesat, dar poate vara mea care este asistenta, s-a interesat, dar poate ca am vorbit zilnic cu cate o asistenta si m-am interesat, nimeni nu a stiut sa imi citeasca, oare, de pe o fisa, faptul ca se externeaza astazi, daca intr-adevar asa scrie?! poate ca este incompetenta la mijloc, caci reavointa, in afara de a dvs, nu am observat; stiu, de ex, de starile de sevraj din cele doua nopti, stiu ca poate a fost un pacient-problema pentru ca nu a gasit intelegere sau pentru ca asa este el, mai sunt si cazuri nu roz, faptul ca este joi si ca asteptam wknd-ul sa ne interesam direct si sa il vizitam, este iara o explicatie, faptul ca vecinii au ramas inzapeziti sau cu probleme de mobilitate legate de transport, cu copaci cazuti pe masini. este iara o idee, faptul ca unii nu si-au dus nici copii la scoala, datorita vremii... sa ne mai gandim! Si in tot acest context, sa primesc ca explicatie, de la un medic, faptul ca s-a externat pentru ca nu l-a vizitat nimeni (desi eu am intrebat daca este nevoie de bani, daca tata are la el, daca pot ajuta cu ceva, daca pot vorbi cu mediul pana vineri dimineata), deci acest motiv, mi se pare cea mai puerila si mare aberatie primita vreodata de la un... medic!".

Si imi repugna in creier replica ce continua: "si acum ce pot sa fac, imi cer scuze... dar l-am externat acum cinci minute...".

Unde putea ajunge un om de 70 de ani, in pijama, cu/fara bani la el, intr-un spital de bloc turn, de la etajul 9 sau cat o fi, in CINCI minute? La Paris?

DA! Probleme de comunicare, de perceptie si lipsa omeniei sunt... cotidiene!
Doar ca eu nu ma lovisem de ele. In Bucuresti nu te interneaza nimeni daca nu ai 400 de lei in plicul cu analize.

Asa ca trebuie sa spun MULTUMESC!
Intrebarea este: CUI?

Tata a ajuns acasa dupa aproape o ora.
Imbracat in doua pijamale, cu stari de ameteala si voma (el rar recunoaste cand ii este rau), cu 20 de lei in buzunar (ce bine ca a avut bani de taxi), pe -N grade C cate au fost astazi (caci acumar fi -12 grade C), cu memoria revenita si aparent... OK! 

Am mai sunat la spital. Mai simteam sa ma desscarc. Culmea! O asistenta i-a luat apararea. Mi-am adus aminte ca nu ii stiu numele si aveam chef de reclamatii. Asa ca am sunat iar si am dat peste o asistenta cu care am schimbat strategia. Am incercat sa ii castig empatia. Si a mers.... M-a asigurat ca totul va fi bine si ca tata va ajunge cu bine acasa si ca ii pare rau si ca va vorbi cu doctorul si ca sa revim peste o ora.. Bla, bla... Dar a fost ELIBERATOR!

Trairi intense ce am avut astazi am mai avut, POATE la nastere. Dar atunci au fost POZITIVE! Si la Nunta, normal! Dar nu se amestecau cu atata TEAMA pentru viata cuiva...

Am multumit tumultos si am inchis telefonul...
Un doctor bun, imi spune lumea. Pacat ca ii lipseste esenta: UMANITATEA!

PS: tata este pe drum, vine la noi! Ionutul meu, iti multumesc ca mi-l aduci! :)

9 comentarii:

  1. Da,este trist,dureros si.....multe altele.Iti doresc multa rabdare,tarie si tot ce mai este necesar,dar mai ales sanatate multa tatalui tau.O sa fie bine,ai sa vezi.Pup.

    RăspundețiȘtergere
  2. honey,imi pare rau sa aud asa veste. sper ca tatal tau sa se simta mai bine. Ai grija de ai tai si de tine. Daca te putem ajuta cu ceva, sa zici.
    Inteleg sentimentul asta de neputinta si de trista lovire de sistemul de sanatate la care vom apela cu totii, caci cu toti suntem "stricabili" Acum 2 saptamani am fost la 3 spitale de urgenta dupa un mic accident la patinoar. si am intalnit tot felul de doctori: unul plictisit ca l-am trezit la 5 dimineata care nici nu s-a uitat la mine, altul care mi-a cerut direct 1500 euro pt o operatie de nas, chiar daca nu avea dovada ca era spart, dar si doctori cu rabdare si dorinta sa vindece, sa dea sfaturi, sa ajute vindecarea. Ma gandeam:noroc ca am venit lucida si capabila sa am grija de mine, chiar daca un pic sifonata. Nu stiu insa cum ar fi fost daca situatia era mai grava. in general, cei care se duc la spital au nevoie de ajutor. sistemul romanesc de sanatate te ajuta doar daca mai esti in stare sa te ajuti singur, din pacate. oricum, in situatii din astea ma bucur ca cel putin nu sunt in state.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah, prin ce treci...sanatate multa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Avem de toate :)
    Si ne este foarte bine! Ma super bucur ca s-a intamplat asa... Realizam asta si ieri, dar eram prea excitata emotional ;)

    Multumesc pentru ganduri creativei noastre mamici!

    RăspundețiȘtergere
  5. Oana,

    Daca vrei un sfat pertinent legat de nasuc (of ce rau imi pare...) iti recomand eu un dr. cu verticala integra (de la Spitalul Clinic de Ortopedie). Este dr. ce mi-a salvat mie bratul drept cand. in aceeasi perioada din an. mi-am rupt rau mana la... patinaj! :)

    Asta dupa ce 12 zile nu am dormit (la propriu) de dureri, dupa ce am realizat in cel mai real mod ce inseamna sanatatea fizica pentru un om (cel ce mi-a devenit sot :)) ma spala, ma pieptana...) si dupa ce un dr., fff amabil, culmea, de la Sp. de Urgente era sa ma nenoroceasca pt ca mi-a pus bratul gresit de 3 ori in ghips si la fiecare ecografie era si mai rau, si mai rau... Vizibil, pe poza... El se straduia, si cand reveneam de dureri la urgenta mi-l rotea ca doar-doar o sta mai bine treaba :)
    Deci mi-ai amintit de un alt episod. Varianta: dr. uman, dar degeaba...

    Ca printr-un miracol am auzit (de la un coleg) de un om deosebit, dr. la Sp. de Ortopedie, si am avut un soc pozitiv sa gasesc o persoana cum rar cred ca voi intalni (profi speaking).

    De asta experienta cu tata m-a luat prin surprindere. Ca mereu m-am ales cu povesti cu final fericit (cum va fi si a noastra, de alrfel) si le-am inlaturat mereu pe cele ce nu mi-au placut...

    Deci ne auzim, daca ai nevoie!

    Noi suntem bine, multumim tare mult pentru mesaj....

    RăspundețiȘtergere
  6. andreea mindreci29 ianuarie 2012, 11:59

    Imi pare tare rau de tine,Alina!
    si eu am trecut prin aceleasi emotii anul trecut,tot cu tata;si eu tot la 3 ore si jumatate departare de el(doar ca de avion),tot cu un copil langa mine care nu prea intelegea de ce eram mereu cu ochii in lacrimi...eu nici macar n am reusit sa ajung acasa atunci...
    Dumnezeu stie cum reusim sa trecem peste astfel de necazuri!
    sanatate multa tatalui tau si mult curaj tie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreweam, multumesc pentru mesaj si oftez citind experienta ta...

      Cum ziceai pe Face Book: viata este DURA! :)
      Si tot cum spuneai acolo, incercam sa ne bucuram de apropiere, de faptul ca petrecem perioada aceasta impreuna si incercam sa trecem, cum pasi marunti, spre un alt regim.

      La distanta de 3 zile evident ca nu imi mai pare o tragedie, ci ca un beneficiu: AM SCAPAT DE SPITAL! In pijamale, pe ger, dar am scapat! Acum zambesc pentru ca am de ce zambi...

      Salutari si: Vive la France! :)

      Ștergere
  7. >:D< mai mult e de prisos... Câteodată cuvintele n-au putere să spună tot

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Catalina, multumim!
      Am prins un gand bun din zbor :)

      Ștergere