Rămâi Cosmos

Maria era o puștoaică de doisprezece ani. Înverșunată pe părinții ei care nu o lăsau să își manifeste nicio pornire pre-adolescentină, oferindu-i un spațiu ideal de a crește, însă supra-protectiv pentru gusturile și destinul ei. Tânăra în formare, decide să își traverseze viață accesând lumi paralele: una impusă de autoritate, iar alta dorită de sufletul ei. Refuzase gândul de a se căsători, însă nimeri într-o poveste frumoasă, unde se simțea împlinită. Refuzase și copiii, trezindu-se direct însărcinată, când viața de cuplu accesase un spațiu mult-visat.

Iar când tipare suprapun alte tipare, drama se întețește și devine un continuum de provocări colorate cu întâmplări care schimbă destine și generații!

Ce se petrece, până la final, și cum o poartă această decizie prin viață, este doar de urmărit și trăit alături de ea!

Paharul de vin roșu cu iz de toamnă târzie îl duce pe Pavel, la cei 47 de ani, cu gândul spre ultima vacanță doar cu soția sa. Pe atunci nu aveau nici copil și nici provocări de business. Umblau în lung și în larg să descopere latul vieții, planeta și relația lor, așa cum își promiseseră. 

Copilul fusese un accident fericit, și știm cât suferise Maria la gândul biberoanelor din noapte. Reușise să alăpteze, însă asta nu le făcuse viața de părinți, mai ușoară. De când îl aveau pe Andrei doar ieșiri cu prietenii, familia lui, parteneri de afaceri și alte obligații sociale. 

Pavel simte în piept senzația de dor! E ca și cum ai tot ce vrei, dar te simți gol. Stă așezat pe fotoliul de la biroul său, celebru pentru masa din lemn masiv. Culoarea perfectă a nucului special ales pentru măreția visurilor lui, oglindește perfecțiunea camerei din mansarda unde au voie să ajungă doar el și soția sa.

Bună seara, iubitul meu!, spune Maria, pășind cu papucii ei comozi și sexy, în încăperea interzisă. 

Te-ai trezit, draga mea! Te simți mai bine?....

Da... Te căutam… Mi-ar plăcea să vorbim! Îmi pare rău pentru seara trecută! Să îi transmiți scuzele mele noii tale secretare. Mă bucur că mi te-a adus mai repede, acasă... Pare o tipă profi. Povestea de acum șapte ani pare să se... repete!

Pavel zâmbi și își deschise palmele, așteptând-o.

Maria pășește spre el, i se așează în brațe, lăsând să îi alunece ușor pe picior halatul de un gri mătăsos. Timp în care își reamintește: "Halatul de la Crăciun. Papucii nu se dăruiesc! Gestul aduce ghinion în dragoste!" Reținuse asta în copilărie, de la o bunică din neamul mamei ei, obsesie pe care o transmisese, în timp, în fiecare poveste de iubire, toate terminate radical și glorios cu suferință! Și cu papucii dați. Ori luați! 

Acum își găsise liniștea și parcursese deja zece ani din căsnicie în care nu crezuse conceptual și șapte ani într-o meserie pe care o detestase până la treizeci și! Andrei, scutecele și primii pași în meseria de mamă îi schimbaseră perspectiva.

Bună, scumpa mea! Ce te frământă?

De unde știi?

De unde știu... ce? Ne-am cunoscut acum treisprezece ani, avem un copil reușit, creștem zi de zi o afacere tumultoasă ca și viața noastră!

Ești plictisit? 

Da și nu. Doream să fiu putin singur. Iar asta nu are legătură cu tine!

Maria lasă capul în jos și simte cum pieptul îi este despicat, cuvintele sunt percepute drept dure, urcând spre tiroidă și oprindu-se undeva, coborâte, în plex. E ca atunci în copilărie, când trebuia să spună un adevăr, și se bloca când cuvintele imprimau duritate sau ceva o făcea și nu se mai simțea pe deplin sau autentic dorită.

Nu pot… Nu pot acum!

Ce nu poți?

Nu pot din nou, Pavel!

Deodată dispare lumina albastră din încăpere și îi ia locul veioza de veghe. Doar luna plina transpare prin perdeaua fina, în contrast cu greutatea spațiului masculin. 

Ce s-a întâmplat? Ce ai făcut?, întreabă Maria cu o privire venită din abis.

Nimic. Probabil s-a întrerupt curentul. S-a întâmplat și săptămâna trecută, când erai tu la evenimentul cu presa. Verific în week-end ce se întâmplă și cu chestia asta. Sunt obosit.

În week-end... Este abia… marți! 

În week-end! Ce s-a întâmplat azi de ești așa emoțională? Și panicoasă! 

Cuvintele îi tăiaseră, încă o dată, suflul și tiroida, rugându-se să intervină ceva, ca să o lase să se adune și să încerce să îi vorbească, din nou.
Pățea așa de fiecare dată când se simțea pusă la zid, iar gândurile îi sfârtecau creierii și plămânii, totodată!

... Of… cine o mai fi și ce o mai vrea cu telefonul ăsta, la ora asta? Ah, Mark! Scuză-mă, draga mea, să vedem ce vrea vecinul nostru.

Bună, Mark! Mălai? Ai înnebunit?

"Da, Pavel! Am fost în week-end la pescuit. Fără neveste. Ai uitat?", se aude vocea glumeață a lui Mark, la telefon.

Taci, mă, că te aude Maria si nu mă crede că am aterizat de la Amsterdam, pentru ea! 

"Uau! Ce romantic... Te-ai întors pentru ea! Dar... ce ai căutat, cumetre, la... Amsterdam? Dacă poti să îmi spui, desigur." Se auzi vocea insinuoasă a lui Mark, de un râs zeflemitor. Hai! Dați-ne și nouă mălai! A fost bestial la pescuit! Sper să nu îți mai faci program, data viitoare când mai mergem ca băieții! Poate chiar joi!

Mmmmm… Nu stiu… Nu cred că pot acum… Sunt cu Maria. Și nu cred că pot nici joi. Vorbim!

"Hai, bă, nu fii poponar! Te-a apucat acum iubirea! O fi fost ieri în 14, însă ați sărbătorit! SPER! Hai! Vin să-mi iau mălaiul!"

Pavel se uită în ochii Mariei. Maria spune sec și trist, din privirea ei verde: “Nu acum!”.

Ăăăăăăă, nu pot, Mark. Mai târziu, poate… Vin eu!

"Ok, mă!", spune Mark cu vocea lui teatrală, de actor ratat, părând că este o tragedie, cu adevărat. "Îmi va sfârteca Eva coaiele dacă o las nemâncată până te decizi tu să o iubești pe Maria ta!"

Nu ne iubeam, mă! Petreceam timp împreună, boule! Hai pa!

Pavele, stai!

Ah, gata, uite! A revenit lumina. De dragul tău! Îmi spui ce ai? Te iubesc! Deși doream să fiu putin singur. Nu a fost o călătorie prea reușită. Povestim la cină? Si m-am întors. Îmi era dor de tine!

Lumina pâlpâie din nou și creează un cadru macabru. E ca și cum umbre și lumini se plimbă prin cameră și, odată cu ele, mintea Mariei dansează prin demersurile trecutului. Momentul acela când mama ei îi povestise cum fusese al doilea copil în familia bunicilor, moment în care bunicul făcuse accident vascular și îl pierduseră.

Crescuse aproape singură trei copii, din care una era mama ei si un altul era copilul din prima căsătorie a bunicului. Și ea nu dorea ca Pavel să moară, fix când va naște ea!

Maria începe să se fâstâcească și își prinde soțul de după gât. Stă acolo lipită și nu știe ce să facă. Inima îi bate iarăși și simte cum trăiește cea mai mare apocalipsă a vieții ele. Părul ei șuvițat pică liber pe umărul lui și lasă loc unui moment lung, de liniște… Chipul lui Pavel pare să capete grimase nervoase și lipsite de răbdare. Avea un an greu și nu avea chef de drame!

Hai să coborâm să vedem ce face Andrei! Îmi continui mâine dimineață introspecția și analiza călătoriei de afaceri. Ceva nu este bine în Paradisul nostru... financiar!. Până vă treziți voi, eu îmi fac temele. Apoi mergem la un film. Cât despre acum îmi poți spune ce aveai de spus după cină și după ce adoarme băiatul nostru … 

Pavel se ridică de pe fotoliu, păstrându-și soția în brațe lui, până spre ușa mansardei, unde o lăsă jos, puțin câte puțin, până când picioarele ei atârnară, aparent sigure, pe covor.

Pavel, o sa mă iubești pană mor? Maria încearcă să îi obțină promisiunea că va trăi și după ce moartea ei o va despărți.

Îi deschide ușa și îi face semn elegant, că o urmează.

Halatul Mariei stă lipit de silueta ei. Dă să și-l dezlipească. Însă griul rămâne prins, ceea ce o silește să facă un semn disperat pentru a-l scoate dintre picioare.

Ce este?! Nu vreau să mă încurce la coborât. 

Pavel zâmbi din nou. Se pare ca astăzi are de a face cu fetița Maria.

Maria!!!! Ai o pată de sânge…

Iar când tipare suprapun alte tipare, drama se întețește și devine un continuum de provocări colorate cu întâmplări care schimbă destine și generații! Maria începe sa facă alegeri subconștiente, cu gândul că vrea să moară înaintea soțului, pentru ca, prin similitudine, să nu rămână văduvă, de timpuriu. Știa problemele financiare în care intraseră, și se temea ca soțul să nu urmeze soarta neamului său masculin. Fără legături genetice și doar prin paralele de destin, femeia încearcă să scape din cercul vicios al propriilor ei proiecții și să aleagă diferit. Va reuși?

Efect fatal

Aceasta este povestea unui moment din viață unei femei. Sunt experiențe care vin să ne "încurce" "planurile", iar asta ne scoate din confort, accesând tipare subconștiente pe care le aplicăm fără să realizăm. Ce vrem cu ce avem pare diferit, ceea ce naște, uneori, drame! Ca să nu spunem Monștri.

Cum reușește Maria să gestioneze momentul delicat, ca viitoare mămică, puteți citi în povestirea de mai jos. Personajele sunt imaginate și reflectă fragmente adunate din întâlnirile mele personale și profesionale cu viața, spații în care femeile împărtășesc cum se prefigura destinul lor, versus ce reușesc să obțină, în concretul experiențelor din realitatea cotidiană. 

Se împiedică în timp ce alerga înapoi, pe scări, crezând că este ultima lor șansă să se revadă. Avea imaginea catastrofei din viitor și se străduia să evite impactul. Se gândea că destinul le joaca feste iarăși și obosise să îl susțină pe Dumnezeu, în tentativele Lui de a o face fericită, în sfârșit!

Maria se trezi în barul lor, la zece dimineața, buimacă de somn, uitând semnificația locului, de ce era acolo și cum ajunsese să locuiască la hotelul recomandat de el.

Merse la toaletă, își scoase agrafele din părul pe care și-l prinse cu un elastic mov, răscolindu-și gentuța, grăbită să nu verse direct în părul răvășit de spaimă. Rămăsese însărcinată și asta îi strica toate planurile pentru care muncise o viață!  

Uh... În mare belea m-am băgat cu bărbatul ăsta.... O fi el cum o fi și ne-om iubi cum ne-om iubi, însă jur că nu-mi arde de scutece și nici de biberoane, în viața asta...., își zise ea privindu-se în oglindă cu milă și scârbă, în același timp, zâmbind zeflemitor și ștergându-și urmele furiei refulate direct în chiuvetă. Folosi mâneca helancei albe ca laptele. Rujul ei roșu și resturile scurse din gură lăsară urme invincibile pe materialul fin care-i acoperea încheieturile memorabile ale mâinilor ei. Aflată, încă, în primele trei decenii de viață, Maria se urnea cu greu din meseria ei de scriitor și fugea, adesea, în lumea ei interioară, acolo unde totul și nimic se contopeau într-o nebunie plină de culori și de visuri! Visase să călătorească și să iubească! 

Buna! apăru o voce feminină, de după ușa intrării în toaletă.

Maria dădu tâmp de cap, răspunzând la salut și încercând să nu șocheze prea tare cu înfățișarea ei morbidă și să se concentreze la gândurile care-i zburau hai-hui, semn că își revine din șoc.

Te pot ajuta cu ceva? zise iarăși vocea cu aspecte feminine, dar cu o înfățișare ușor grotească, de la bocancii greoi ce înconjurau niște colanți subțiri, pe niște picioare subțiri și ele, până la părul vâlvoi, tuns scurt și aproape alb.

Maria avu timp să o analizeze dintr-o întoarcere de cap și reuși sa îi gesticuleze cu arătătorul cum că nu, nu poate fi ajutată și nu, nu este cazul să facem o scenă din scena care deja se crease în interiorul ei.

Ok... Cum spui tu.. Nu arăți prea bine.. Eu abia am sosit. Dacă vrei să vorbești cu cineva, sunt în salonul mic, cu o prietenă. Stăm cel puțin două ore astăzi. Lucrăm la un proiect., insistă vocea feminină cu aspect masculin.

Dumnezeule! De ce femeile au nevoie de atâtea detalii? Exprimă fața uimită a Mariei care era vădit nervoasă pe tot neamul femeiesc. Reușise, în viața asta, să adune destule "spețe" care să o îndreptățească să urască visceral femeile și să își dorească să fugă într-un univers de bărbați. Iar asta fără a se combina cu vreunul, bineînțeles! 

"Bună! Ce faci? Cum ești? Ai ajuns în Patria-lui-Făt-Frumos? V-ați văzut? I-ai zis? Sunt aici dacă ai nevoie de ceva. Kisses pe ochișori.". Mesajul de la Anca, cea mai bună prietenă a Mariei, se scurse rapid pe ecranul telefonului, sporindu-i iritația pe feminin și accelerându-i vizibil grimasele stării de scârbă. Nici măcar Anca nu-i mai putea intra în grații.

Nu! Nu am ajuns! Nu mai vreau să ajung nicăieri! Vreau in brațele lui Dzeu și vreau să Z A C! Sunt sleită de puteri și nu mai am răbdare să vărs din oră în oră, din cauza nenorocirii ăsteia! Dacă nu vedeam bătându-i inima, probabil renunțam la experiența asta, oricât l-aș iubi și oricât își dorește el, plodu' ăsta! Să îi facă cine și-a propus copii în viața asta! Eu sigur Nu!, urlă Maria într-un mesaj vocal care riscă să trezească locația și să fie iarăși întrebată "Ești bine?!".

Bună ziua, doamnă ! Vă așteaptă domnul Pavel afară. Spune că nu este nevoie să vă grăbiți. Dorește să știe dacă sunteți în regulă. Își cere scuze că a venit aici. Știe ce ați convenit.

Cine naiba ești tu, târfă?! Si ce caută Pavel în locul nostru? Ieri era la Amsterdam!

Secretara domnului Pavel sunt, iar în perioada asta îl însoțesc. Știți... Permisul auto, adaugă cu stăpânire de sine secretara.

Curvâ ce ești și tu! Toate sunteți niște curve nenorocite! Lăsați-mi bărbatul în pace și lăsați-mă să îmi văd de nașterea mea! 

Povestea de astăzi a Mariei arată cum, până la final, greutatea unui copil apărut subit, dar dintr-o iubire împărtășită, naște primele "simptome" de mamă. Tot subconștient, ea începe să simtă cum "noua viața" o va conduce spre adevărata ei Misiune. 

Atunci când lăsăm viața să fie, păstrându-i direcția Sufletului, manifestările pot părea diferite față de planuri, iar asta ne ajută să trăim plenar această experiența numită: EXISTENȚA.

- va continua