Scrisoare cu parfum frantuzesc

Draga Victoria,


Afla ca prietenii mamei tale invata pe la scoli inalte.
Desi fac acest lucru, ei nu ezita sa nu isi aduca aminte ca acasa exista o buburuza simpatica. Te las sa te bucuri de prima ta scrisorica (virtuala):


"Ce faci mititica mica? 

Nu incep inainte de a-ti spune ca mi-e dor de tine si de mama ta, si ma mai gandesc ca asta e prima scrisoare pe care o primesti din FRANTA. Ai sa vezi cand o sa mai cresti ca o sa iubesti tara asta. Sunt atatea de vazut, trait si experimentat, incat sunt sigur ca atunci cand vei fi la facultate, mama ta va suspina dupa cate ii vei povesti de aici. Poate ca aici vei fi ceruta in casatorie, nu in Barcelona ca altii. :) Apropo de asta, fratele meu a cerut-o pe prietena lui in casatorie tot acolo, vara asta, si vor face nunta la anul in  3 octombrie. In aceeasi zi cu parinti mei. Am deviat...

Contemporan in alb-negru

Va amintiti?

Vroiam sa-ti mai spun tie, dar si mamei tale, ca am o groaza de timp liber de care incerc sa profit la maxim. Acasa nu cred ca aveam momentele astea, dar e drept ca erau mai rare serile in care nu ieseam deloc sau cel putin veneau dupa o zi lunga si preferam sa pofit de liniste, relaxandu-ma. Aici sunt mai dese decat ma asteptam. Sunt totusi trei ani de cand nu am mai fost doar student si ma vad avand mult timp total neasteptat. Credeam ca la scoala va fi foarte solicitant, dar pana acum a fost excelent. Azi am fost liber. Maine am doar un curs si incepe oficial vacanta. Mi-e dor de-un film pe care sa-l traiesc singur acasa, de-o baie in cada si de alte cateva 5-6 tabieturi pe care nu mi le mai pot face. Ca sa nu mai spun ca mi-a spus o groaza de lume ca se mira si ca se intreaba de ce naiba am devenit asa activ pe FaceBook, eu care eram chiar chill. Chill nu cred ca eram, dar mi-am pus un semn de intrebare. Am tacut, dar cand m-am uitat pe wall-ul meu si am vazut ce e acolo, nu mi-a venit nici mie sa cred...

 


Weekendul asta am facut o excursie in Bourgogne, o regiune viticola foarte vestita in franta. A fost o excursie organizata, cu ghid si cu o groaza de studenti din toate tarile lumii (Insulele Mauritius, Brazilia, India, Rusia, Armenia, Azerbaidjan, China, Japonia, Slovacia etc). In total vrei 25. Fiind organizat, am gustat din plin din toate oportunitatile. Si am trait o toamana cum rar mi-a fost dat sa traiesc.

Mirosul de frunze din toate orasele pe care le-am vizitat, gustul vinului din cramele vestite ale regiunii, degustari in pivnite si luatul cinelor in locuri absolut suberbe, fiind pentru prima data de cand sunt aici si avand posibilitatea sa degust din asemenea ospat, cu atatea speciliatati din bucataria franceza. Deci un weekend colorat ruginiul si galbenul toamnei, absolut superb. 



  

Week-end-ul trecut de asemenea a fost unul plin. Desi mama ta a fost si ea, i-am calcat pe urme si am conchis: m-am indragostit de Londra.

Roata norocului lor

Reglati-va ceasurile!

LONDRA are un farmec si un miros aparte; lumea este alta si nimic nu se compara cu pub-urile londoneze cu mocheta pe jos, lemn cald si o atmosfera atat de cozy... Ca sa nu mai spun ca mi-ar fi trebuit 10 zile sa le vad pe toate cele pe care mi le doreama le vedea. Iar in mod ciudat, cel mai mult m-am bucurat ca am ajuns sa vad celebra trecere de pietoni de pe Abbey Road. Adevarat, e o mizerie comparativ cu toate celelalte obiective si colosi arhitectonici. Dar eu parca eram un copil. Probabil fiindca a fost ultima vizita inainte de plecare si unul dintre primele lucruri pe care le-am descoperit despre Anglia, si fiindca Beatles era formatia mea preferata cand eram mic. Adica am crescut cu cantecele lor si documentandu-ma o data cu trecerea anilor, Abbey Road m-a marcat intr-un fel sau altul. Si acum cred ca e albumul meu preferat. E limpede ca tot ce am vizitat mi-a placut foarte tare. Regret insa protestele din fata catedralei St. Paul, fiindca reprezinta motivul pentru care de cateva saptamani catedrala este inchisa pentru vizite. Si nici macar prostestatari nu prea erau, fiinca era rost de cateva poze interesante. :)

Main de gap!

Metroul mi se pare foarte ciudat. Super interesant, dar are o arhitectura aparte, un stil putin diferit, (probabil si din cauza istoriei pe care o poarta in spate) si parca mai coplesitor. In Paris e putin mai degajat, trenul iese si la suprafata, trece peste Sena de multe ori, iar arhitectura statiilor aduce putin cu cea bucuresteana. De fapt viceversa. Pastrand proportiile of course, nu se compara arhitectura noastra pre-decembrista cu cea post-interbelica pariziana. 

Pastel londonez de voie buna si melancolie

Ce m-a mai impresionat... Londonezii au o unicitate de voie buna si dragalasenie. Poate parea bizar pentru un neavizat ca mine sa observ ca mi se raspunde la intrebare cu apelative precum “love” sau “darling’’ pe un ton relaxat, iar sa vezi in parcuri oamenii in costum si cu cravata se bucura de pranz, e fermecator. Apropo de parcuri, sunt dementiale, ‘’pictorul” acestei toamne cred ca a avut head-quarterul in Londra. Un pastel tipator de nedecris m-a intampinat si incununat cu buna-dispozitie cu fiecare colt de natura pe care-l vedeam. Nu se compara cu ce e in Paris. (Doamne, scrisesem ’cu ce avem noi’).

Am prins doar o dup’amiaza de vineri innorata, in rest o vreme perfecta cu mult soare. M-am plimbat mult cu fratele meu. Mi-era dor de el, si am avut o groaza de discutii palcute, la care nu ma asteptam. L-am gasit mai relaxat si mai flegmatic de cat m-as fi asteptat. Ceea ce e o exceptie el fiind un coleric pur-sange, cu un temperament foarte ciudatel.

Ce cauta volanul in dreapta?! :)

Nu am mers cu busul, ceea ce este un nou regret. Insa per total m-a impresionat. E clar ca asta a fost doar prima mea vizita in Londra. Drumul pana acolo l-am savurat aproape in fiecare minutel (exceptand momentele in care nu-mi puteam tine ochii de somn). Mergeam la un moment dat paralel cu autostrada si mi s-a parut atat de ciudat ca treceam pe langa masinile de pe benzile II si III ca si cum stateau pe loc. Am atins si 250 km/h, dar nu am simtit nimic, parca eram pe aer.

Iar cum ce incepe bine se termina prost si fiindca sunt idiot, nu am calculat perfect timpul. Astfel ca am ajuns in Gare d’Austerlitz de unde luam trenul catre Orléans cu fix 4 minute!!! dupa ultimul tren. M-am intors in Gare du Nord, sperand ca e mai mare si nu se inchide, insa nu exista gara non-stop in Paris. In timp ce ma panicam, gandindu-ma ca ma astepta o noapte crunta, am fost abordat de 2 persoane ciudate, cam pe la 40 de ani, si care succesiv au pus mana pe mine si mi-au sugerat sa-i insotesc, spunadu-mi ca locuiesc aproape si ca pot avea grija de mine pe gratis. Sa beau o cafea, ca pana vine trenul mai e. Si aratau normal, si am crezut ca vor o informatie cand i-am privit zambind. Cel din urma aproape imi daduse jos rucsacul. Era gara GOALA! Ma speriasem. Nu stiam cum sa reactionez. Sa reactionez violent verbal sau fizic, sa strig dupa ajutor, sa fug... Cea mai mare gara din cel mai mare oras european, goala! Mi se parea absurd. La noi nu e gol niciodata, trenuri vin si pleaca mereu. Am ridicat tonul incruntat, dar intr-atat incat sa nu-si dea seama ca sunt speriat, si vazandu-ma stapan probabil au dat inapoi. La iesire din gara am vazut niste politisti, si i-am intrebat ce pot face toata noaptea. (la doua hoteluri din fata nu au vrut sa primeasca doar pentru o noapte, iar la unul mi-au cerut 195E.) Mi-au recomandat o carciuma in fata garii, singura cu service non-stop, dar care era de fapt o bodega. 

Parisul de astazi

As putea scrie o carte mai subtirica despre cate s-au intamplat in noaptea aceea acolo. Dar mai pastram si pentru alte ocazii...

Si inchei reamintindu-ti ca mi-e dor de tine si te pup! 
Si pe tine, si pe alde muma-ta, si pe tatane-tu'! :))


Prietenul tau din Franta,