Dragostea de mama este ca dragostea de viata
Chiar si in ultima clipa din viata ta, iti amintesti de ea si
ii multumesti pentru ca te-a ajutat sa iti nasti povestea, sa o traiesti si sa te
bucuri de ea…
Apoi, te mai gandesti la Iubireata veche si de demult.
Plangi si razi. Efemer.
Intr-o permanenta transcendere, inveti.
Tragedia vietii vine la pachet cu suferinta de a fi.
Limitat
intr-un trup, simti sa zburzi dincolo de de granite.
Te stii infinit si te gandesti cum poti sa fii fericit aici, in cutia unui corp fizic, stiind nelimitarea infinitului de timp si spatiu.
Crezi in tine si uiti, totodata. De la o poveste la alta. De la o viata la alta.
Te lovesti in propriile paradoxuri si nici macar nu mai stii
cine esti.
Te lupti sa te cauti, pana te descoperi cel care esti mereu.
Scrii un scenariu, esti propriul regizor si ai vrea sa te
lasi condus de muzica sa, de muzica ta, de muzicalitatea ei.
Nasti pericole si traiesti prin ele. Uneori chiar pentru
ele.
Stii teoria, insa o ignori, pentru ca tu ai venit sa Simti.
Privirea, natura, alarma ceasului interior, varsta, copilul
din tine, turta dulce si magiunul de prune sunt parti dintr-un perpetuu si iti este
dor de ele.
Tie de ce iti este dor?
Cu adevarat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu