Febra anotimpurilor

Draga mea turturica vesela,

Povestea martisorului

Astazi este 1 martie 2012 - ziua martisorului

"Martisorul" este obiceiul ce dateaza de pe vremea romanilor, care sarbatoreau pe 1 martie “Matronalia”, zi dedicata zeului Marte. Acesta patrona atat agricultura, cat si razboiul, iar sarbatoarea coincidea cu solstitiul de primavara. Copiii romani purtau la gat monede gaurite, insirate pe un fir impletit alb-negru sau alb-rosu. Moneda era, dupa rangul purtatorului, de aur, de bronz sau de argint si aducea noroc. Culorile simbolizau, in acest caz, iarna si primavara sau pacea si raboiul.

Altii spun ca cele mai vechi martisoare au aparut in zona Mehedintiului si au fost faurite acum 8000 de ani de catre geti. Podoabele erau pietricele albe si rosii, insirate pe o ata de asemenea bicolora. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile cauzate de soare. In vechime, martisoarele erau tinute la mana sau la gat pana cand incepeau sa infloreasca pomii,  apoi erau legate de crengi, pentru a asigura o recolta bogata.

Apus de iarna

Ata varianta: firul alb-rosu ar simboliza uniunea dintre barbat si femeie. 
Daca rosul focului, al sangelui si al soarelui era asociata femeii, albul era specific intelepciunii barbatului. 
Rasucirea celor doua fire sugereaza unirea eterna a celor doi, intr-un ciclu nesfarsit.

Rosu ca focu'

Legenda Babei Dochia (babele se sarbatoresc intre 1 si 9 martie) avea o fata vitrega pe care nu prea o iubea. Intr-o zi geroasa de iarna, femeia a trimis-o la rau si i-a cerut sa spele o haina neagra pana cand devine alba. Fata a incercat din rasputeri, dar nu a reusit. Atunci a aparut Martisor, un tanar chipes, care i-a oferit o floare magica. Cand a ajuns acasa, fata vitrega a fost uimita sa vada ca panza devenise alba. Vazand floarea din parul fetei, Dochia a crezut ca a venit primavara si a plecat cu turma de oi pe munte. Incalzindu-se de la urcus, batrana a lepadat pe rand cele noua cojoace pe care le purta. Cand a ajuns in varf, vremea s-a transformat in vifor si atunci s-a aratat Martisor: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala” a grait el, “tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele haine in raul inghetat.” Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre (vezi Babele din masivul Bucegi). De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

Soarele a coborat odata pe pamant sub forma de o fata frumoasa. Asa incepe o alta legenda! Un Zmeu rau a rapit-o si a inchis-o in palatul lui. Nimeni nu se incumeta s-o salveze si timpul s-a oprit in loc, in tristete si intuneric, pana cand un tanar voinic a plecat in cautarea palatului. El s-a luptat cu Zmeul si a eliberat fata, insa a fost ranit. Sangele i s-a scurs pe zapada, iar unde neaua s-a topit au rasarit ghiocei. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.

Februarie

Despre toleranta, despre puterea de a ierta, despre adaptabilitate si deschidere ti-as putea vorbi, dupa aceasta perioada de tacere...

Despre cinci saptamani in care baia lui tati a devenit baia bunicului David, bucataria un spatiu in care luam cina toti patru si mic-dejunul doar trei, despre televizor care a mers cat nu a mers in viata lui, tu cu ochii in el mai mereu, despre cea mai mare zapada de care imi amintesc post-copilarie, despre viscol si problemele natiunii romane dupa o iarna scurta, dar grea, despre demisia premierului, alaturi de cabinetul sau politic, despre turele de parc facute cu sania vecinului Adi, trasa de viteazul nostru tatic si sot, despre "sechestrarea" noastra, indirecta, in casa si putinele, dar fericitele evadari, despre incercarile de a oferi o noua perspectiva alimentara, dar si de viata, unui om trecut de 70 de ani, despre tabieturi zilnice duse pana la monotonie absoluta, ca la carte gen: trezire, desene si leneveala, preparat oala de ceai pentru bunicul, pregatit mic dejun pentru una bucata mamica, hranit un copil, dupa ce am servit un bunic un mic dejun super-sanatos, mananca si mama, face mama cafea din cereale (adica total inofensiva) pentru bunicul, spalat vase, pregatit pranz, culcat copil, continuare pregatit pranz sau putina leneveala, luat a masa de miez de zi in trei, iesit afara din cand in cand, gandit la cina, gatit la cina, asteptat tatic muncitor, luat masa in patru, tabieturi de seara, bunicul se retrage la 22.00, schimbam post TV de la stiri: URA! Respiram!

Dincolo de fulgii de nea, tot Universul s-a cam invartit intre trei camere a patru pereti si patru personaje...

La multi ani, Clara!

Cate o aniversare ("La multi ani, Bianca, Alexandru, Roberta, Clara, Tudor, Catrina!"), cate o vizita la bunicute ori cate o iesire in parc, cam la atat s-a rezumat socializarea noastra...

Aniversarea lui Rares - 3 ani

Raceala de la inceputul lunii februarie (cu numarul cinci!) si clasicul curs de nasuc simpatic a marcat inceputul perioadei cu patru locuitori in casuta noastra. Iar la final, revenirea bunicului la vatra a fost marcata de o febra a carei cauza inca le mai asteptam cand am inceput sa scriu aceasta poveste. Deci, in aceasta perioada am incetat sa iti relatez din mijlocul evenimentelor, febra fiind maxima, gandurile fiind multe, incercarile de a-ti scrie chiar multiple. Rezultatul a fost: o mica eruptie de piele (sa fie viroza, sa fie rubeola...).

Cine a spus ca cei mari raman la casa lor, cu obiceiurile si agoniselile de-o viata, iar cei tineri este bine sa isi faca propriul cuib, era un intelept. Si cand cel tanar incearca sa schimbe metehne de o viata, sa ofere alta perspectiva care sa duca un trup cu ceva vechime dincolo de limitele la care spiritul doreste... clacheaza! Da! In fiecare zi clacam si in fiecare zi o luam de la capat!

La Bianca - 3 ani!

Mi-e greu sa scriu si sa formulez pozitiv, am schimbat patul in care am dormit, ne-a revenit sufrageria, am schimbat locul in care te adormeam (din dormitorul nostru, care a revenit bunicului, in dormitorul tau), am incercat sa oferim un "acasa" batranului parinte, am trecut prin exercitii grele de auto-control, unele reusite, altele mai putin, chiar esuate, am incercat din raspunteri sa scap de gandul ca sunt responsabila pentru Univers si viata celor de langa mine, fie si cand e vorba de viata celui care m-a crescut.
Mi-am dat seama ca lupta mea este inutila si a ramas doar ca sa ma rog pentru putere, sanatate si intelepciune! Am invatat sa privesc mai putin unilateral lucrurile, sa observ eforturile celuilalt de adaptare, am aflat lucruri noi despre mine si copilaria mea. Au fost seri taciturne si zile fara o comunicare profunda, au fost si lacrimi si nervi, bucurii mai putin, poate doar aceea a faptului ca bunicul a plecat sanatos tun, cu o speranta de viata de 90 de ani (dupa spusele medicului), fara pastile si cu o traista de ingrediente sanatoase care sigur vor zace vreo doua luni pe balcon... Nu stiu ce sa iti mai zic. Inca nu am starea tonica pentru amintiri din copilarie si pentru rememorarea evenimentelor din acea perioada. Cert este ca, pe cat m-au imbatranit aceste saptamani, pe atat m-au eliberat din jugul unei griji fals asumate.

La multi ani, Alex! - 5 ani

As putea sa reiau nu de unde am ramas (1 februarie), ci din acest week-end.
Sambata, 25 februarie s-a crestinat micutul David-Paul, nepotul unchiului Paul (Dzeu sa il ierte) despre care ti-am povestit in ianuarie 2012: metrou pana in Charles de Gaulle, autobuz fara bilete pret de o statie si iata-ne ajunsi la bisericuta din incinta primariei sectorului I, un lacas special, cu un preot special, loc in care am mai participat la o cununie religioasa, acum cativa ani. Cu febra ta la purtator, noi inconstienti ca te scoatem din casa, dar la 14 grade Celsius - cine ar fi rezistat dupa 5 saptamani de temnita (aici zambesc) - iata-ne fugiti de acasa, imbracati simplu, ajunsi chiar si la restaurant, dupa crestinare, tocmai in alt capat de oras, la un local unde l-am sarbatorit pe micut cu tine in brate, caci scumpe ti-au mai fost bratele mele zilele astea, draga de tine... 

Acesta este dezideratul meu pentru luna lui Martisor!

In ceea ce priveste dispozitia ta, micile agresivitati temporare, sunt primele constientizari ca nu suntem inseparabile... teama de abandon este una din marile noastre teme de viata. O sa incerc sa iti vorbesc cu calm despre ce simt cand te vad manifestandu-te asa... dar sa nu iti neg trairile, sa nu iti spun sa nu mai faci asa, caci asa nu este frumos ori ca nu imi mai place de tine sau ca nu te mai iubesc cand face asta... Am sa incerc sa te las ca sa iti manifeste micile furii dar, fara a permite sa te lovesti (asa cum constat ca ai deprins) ori sa ma lovesti! Am sa incerc sa te asigur de iubirea mea neconditionata doar privindu-te in ochi ori imbratisandu-te in tacere ori cantandu-ti ceva foarte incet, vorbe aproape soptite...

Sambata - o zi fara somnul de pranz, o premiera, s-a incheiat cu o toropeala ce ne-a cuprins, imediat cum am ajuns acasa, adormind regulamentar, toti trei, la unison, de la ora zece seara... Si ce dulce a fost somnul din nou in patul si in dormitorul nostru drag in care ne-am si trezit duminica apti pentru o noua zi plina de entuziasm si activitati! 

Inger, Ingerasul meu...

O slujba religioasa deosebita in care am ascultat 
despre falsitatea mesjaelor care circula pe Internet si care folosesc icoana drept instrument de convingere pentru deplorabilul: "da-o mai departe, caci daca nu...."; 
despre Geneza si cum Eva nu este subordonata lui Adam sau cu mai putine sanse la mantuire, ci egala sa, de o potriva cu acesta, ceea ce denota egalitatea intre sexe, din perspectiva "drepturilor" in fata celor Ceresti; 
despre cum Adam a fost facut dupa chipul Lui, dar cum dupa asemanarea primul om a fost facuta Eva; 
despre faptul ca barbatulului i-a fost incredintata ascultarea si a fost invatat ce trebuie sa faca pentru cainta si mantuire, si de aici faptul ca perechea lui, femeia, trebuie sa il asculte si sa il urmeze, pentru a fi si ea mantuita; 
despre cum Eva nu a ascultat de sot, asa cum acesta a invatat-o, ci de sarpele cel rau;
despre cum Adam a dat vina pe femeie pentru ca au devenit muritori pe pamant si uite asa si-a pierdut el barbatia.... 
Pasajul cu ascultarea este gresit interpretat de multi. 
Chemarea la inceput de Post de a alunga lipsa de pocainta prin post are rolul de a ne invata ca aceasta perioada de pana la Paste ne poate scapa de pacatul originar de a face vinovat pe celalalt pentru greselile noastre. 
Am mai ascultat despre cei saraci cu duhul si nu trebuie sa ne gandim la cei mai putin inzestrati in latura mentala, ci la cei care au o personalitate puternica, inzestrati cu claritte a muncii si care reusesc sa isi opreasca pornirile.
Pacat nu este doar ceea ce savarsim si nu este mai pacatos cel care doar gandeste, dar nu are putinta. De exemplu, un copil mai slabut la trup si mai necajit nu se poate bate cu unul vanjos si mai puternic decat el. Dar faptul ca nu se poate pentru ca nu este o egalitate fizica intre cei doi, nu ii confera, celui slab, circumstante atenuante si un privilegiu in fata lui Dzeu. El este la fel de pacatos pentru ca uraste, pentru simplu fapt ca a gandit tau despre alt copil. 

Daca extrapolam, ar trebui sa invatam sa ne toleram si superiorii ierarhici, acolo unde muncim. Nu te poti porni imporiva unui sef, dar asta nu te scuteste de pacat. Pare greu de aplicat, stiu prea bine! :). Platim doar ca ne-am gandit sa cerem socoteala. Cu alte cuvinte, dreptatea nu ne-o facem noi si judecata nu ne apartine... Aceasta a fost si invatatura de Duminica, constientizata intens. 

Rolul Postului consta nu in a consuma un anumit gen de mancare, doar, ci si a incerca sa fim mai buni, sa iertam, sa ne impacam cu cei certati. De cate ori am vrut sa devenim mai umani si de cate ori reusim acest lucru?...

HRANA

Inchei cu "painea noastra cea de toate zilele".

Da, am incercat sa fac PAINE!

Mi-a si reusit:

200 gr faina alba
300 gr faina neagra 1 lingura zare (dupa gust)
1/2 lingurita zahar invertit (de trestie/brun)
3 gr drojdie praf sau 10 gr drojdie proaspata
(Uneori) o ung cu un ou inainte de a o baga la cuptor. In ou presar oregano/busuioc/alt condiment (dupa prefereinta).
O cosmetizez cu mac /seminte de in / susan / floarea soarelui / seminte de chia / fulgi de ovaz sau secara (dupa chef, dar semintele oleaginoase nu in exces).
Pasi: 1. Se amesteca faina cu apa si lasam la Autolyse, acoperind castronul in care am amestecat faina cu apa cu o folie de plastic pentru alimente / prosop umed / capac care sa acopere etans castronul si lasam 30' pentru imprietenire.
2. Dupa 30' descoperim castronul si adaugam sarea si drojdia (daca este propaspata se activeaza amestecand drojdie+putina sare+putin zahar brun si lasandu-le in pace 10-15'), framantam 15-20' pana aluatul se dezlipeste de maini si devine elastic.
3. Acoperim din nou castronul si o lasam la dospit 60'.
4. Dupa 60' se baga la frigider pt 12h (eu o pregatesc seara, pentru dimineata sau de dimineata si o coc seara tarziu, pentru a doua zi).
5. A doua zi dimineata sau in seara respectiva (dupa caz), scoatem castronul de la frigider, pe o suprafata infainata, rasturnam aluatul fara sa tragem de el, fara sa-l sfasiem.
Modelam cum dorim - sub forma de bagheta sau rotunda sau sau lipii sau painici mici pe care le punem intr-o tava rotunda... ca sa formeze o floare (vezi maginea mea).
 

Pot fi coapte in tavi de cozonac sau tava rotunda de tort sau in tava de la cuptor pe hartie de copt.
6. Lasam la dospit cam o ora adica pana cand, daca vom apasa cu degetul, observam ca ne ramane urma si aluatul nu-si revine la normal, dar se ridica putin.
7. Se prepara pt copt: umezita cu apa, unsa cu ou, presaram cu cele enumerate mai sus. 

8. Introducem la cuptorul incins in prealabil (eu o coc la 200 grade, timp de 45'). Eu bag jos in cuptor un vas cu apa, tava care sa faca aburi in cuptor. (alta idee: sa dai cuptorul la 240 si dupa primele 10' sa scoti vasul cu apa si scazi putin temperatura la 220) . 

 9. O scoti din cuptor pe un grilaj (sa poata respira pe toate partile) si o lasi sa se raceasca (neaparat sa se raceasca COMPLET) inainte de a servi.

Ma bucur ca am revenit si iti scriu, chiar daca, atunci cand gatim, bucataria arata, la final, asa: