Efect fatal

Aceasta este povestea unui moment din viață unei femei. Sunt experiențe care vin să ne "încurce" "planurile", iar asta ne scoate din confort, accesând tipare subconștiente pe care le aplicăm fără să realizăm. Ce vrem cu ce avem pare diferit, ceea ce naște, uneori, drame! Ca să nu spunem Monștri.

Cum reușește Maria să gestioneze momentul delicat, ca viitoare mămică, puteți citi în povestirea de mai jos. Personajele sunt imaginate și reflectă fragmente adunate din întâlnirile mele personale și profesionale cu viața, spații în care femeile împărtășesc cum se prefigura destinul lor, versus ce reușesc să obțină, în concretul experiențelor din realitatea cotidiană. 

Se împiedică în timp ce alerga înapoi, pe scări, crezând că este ultima lor șansă să se revadă. Avea imaginea catastrofei din viitor și se străduia să evite impactul. Se gândea că destinul le joaca feste iarăși și obosise să îl susțină pe Dumnezeu, în tentativele Lui de a o face fericită, în sfârșit!

Maria se trezi în barul lor, la zece dimineața, buimacă de somn, uitând semnificația locului, de ce era acolo și cum ajunsese să locuiască la hotelul recomandat de el.

Merse la toaletă, își scoase agrafele din părul pe care și-l prinse cu un elastic mov, răscolindu-și gentuța, grăbită să nu verse direct în părul răvășit de spaimă. Rămăsese însărcinată și asta îi strica toate planurile pentru care muncise o viață!  

Uh... În mare belea m-am băgat cu bărbatul ăsta.... O fi el cum o fi și ne-om iubi cum ne-om iubi, însă jur că nu-mi arde de scutece și nici de biberoane, în viața asta...., își zise ea privindu-se în oglindă cu milă și scârbă, în același timp, zâmbind zeflemitor și ștergându-și urmele furiei refulate direct în chiuvetă. Folosi mâneca helancei albe ca laptele. Rujul ei roșu și resturile scurse din gură lăsară urme invincibile pe materialul fin care-i acoperea încheieturile memorabile ale mâinilor ei. Aflată, încă, în primele trei decenii de viață, Maria se urnea cu greu din meseria ei de scriitor și fugea, adesea, în lumea ei interioară, acolo unde totul și nimic se contopeau într-o nebunie plină de culori și de visuri! Visase să călătorească și să iubească! 

Buna! apăru o voce feminină, de după ușa intrării în toaletă.

Maria dădu tâmp de cap, răspunzând la salut și încercând să nu șocheze prea tare cu înfățișarea ei morbidă și să se concentreze la gândurile care-i zburau hai-hui, semn că își revine din șoc.

Te pot ajuta cu ceva? zise iarăși vocea cu aspecte feminine, dar cu o înfățișare ușor grotească, de la bocancii greoi ce înconjurau niște colanți subțiri, pe niște picioare subțiri și ele, până la părul vâlvoi, tuns scurt și aproape alb.

Maria avu timp să o analizeze dintr-o întoarcere de cap și reuși sa îi gesticuleze cu arătătorul cum că nu, nu poate fi ajutată și nu, nu este cazul să facem o scenă din scena care deja se crease în interiorul ei.

Ok... Cum spui tu.. Nu arăți prea bine.. Eu abia am sosit. Dacă vrei să vorbești cu cineva, sunt în salonul mic, cu o prietenă. Stăm cel puțin două ore astăzi. Lucrăm la un proiect., insistă vocea feminină cu aspect masculin.

Dumnezeule! De ce femeile au nevoie de atâtea detalii? Exprimă fața uimită a Mariei care era vădit nervoasă pe tot neamul femeiesc. Reușise, în viața asta, să adune destule "spețe" care să o îndreptățească să urască visceral femeile și să își dorească să fugă într-un univers de bărbați. Iar asta fără a se combina cu vreunul, bineînțeles! 

"Bună! Ce faci? Cum ești? Ai ajuns în Patria-lui-Făt-Frumos? V-ați văzut? I-ai zis? Sunt aici dacă ai nevoie de ceva. Kisses pe ochișori.". Mesajul de la Anca, cea mai bună prietenă a Mariei, se scurse rapid pe ecranul telefonului, sporindu-i iritația pe feminin și accelerându-i vizibil grimasele stării de scârbă. Nici măcar Anca nu-i mai putea intra în grații.

Nu! Nu am ajuns! Nu mai vreau să ajung nicăieri! Vreau in brațele lui Dzeu și vreau să Z A C! Sunt sleită de puteri și nu mai am răbdare să vărs din oră în oră, din cauza nenorocirii ăsteia! Dacă nu vedeam bătându-i inima, probabil renunțam la experiența asta, oricât l-aș iubi și oricât își dorește el, plodu' ăsta! Să îi facă cine și-a propus copii în viața asta! Eu sigur Nu!, urlă Maria într-un mesaj vocal care riscă să trezească locația și să fie iarăși întrebată "Ești bine?!".

Bună ziua, doamnă ! Vă așteaptă domnul Pavel afară. Spune că nu este nevoie să vă grăbiți. Dorește să știe dacă sunteți în regulă. Își cere scuze că a venit aici. Știe ce ați convenit.

Cine naiba ești tu, târfă?! Si ce caută Pavel în locul nostru? Ieri era la Amsterdam!

Secretara domnului Pavel sunt, iar în perioada asta îl însoțesc. Știți... Permisul auto, adaugă cu stăpânire de sine secretara.

Curvâ ce ești și tu! Toate sunteți niște curve nenorocite! Lăsați-mi bărbatul în pace și lăsați-mă să îmi văd de nașterea mea! 

Povestea de astăzi a Mariei arată cum, până la final, greutatea unui copil apărut subit, dar dintr-o iubire împărtășită, naște primele "simptome" de mamă. Tot subconștient, ea începe să simtă cum "noua viața" o va conduce spre adevărata ei Misiune. 

Atunci când lăsăm viața să fie, păstrându-i direcția Sufletului, manifestările pot părea diferite față de planuri, iar asta ne ajută să trăim plenar această experiența numită: EXISTENȚA.

- va continua