Întâlnirea cu tine

Aleg fericirea și ea vine.
Mă aștepta demult, însă îmi era frică de ea...
Are o putere magică și este foarte frumoasă. Zâmbește mult și are răbdare cât Universul.
Este acolo mereu, pentru când ne hotărâm.

Vine cu darul înțelepciunii, al maturității emoționale. Este blândă si veselă, discretă și omniprezentă.

O întâlnești la orice sentiment de care te lași pătruns. Este profundă și nu doare :).

"15 ani" poate sa fie o revenire Acasă. Acolo unde ai ales să înfrunți și nu sa confrunți.

Pui totul pe masa de pe malul apei și te lași oglindit de apus. Soarele se va scufunda. În Lumea ta. El se joacă așa cum îi spui, atunci când ai ochi să îl simți în părul tău, ștrengar.

O imagine sculptatâ în Iubire și o Iubire păstrată de demult si deplin.

Ai revenit la mal ca să poți respira și de data asta alegi hotărât Fericirea în clipe.

Plutești în eterul și eternul alegerilor trecute si viitoare, realizând cum ai învătat să te recunoști în prezent.

Ești singur?
Nu?
Ești sigur?
Nu prea...

Am descoperit că toate decepțiile mele, fondate până în lacrimi amare, sunt urmă din mine și le îndrăgesc, în sfârșit.

Bariera tranșată și tranșantă prin propria voință se dizolvă în privirile unor respirații atotcuprinzătoare. Lăsăm loc purității să își reverse darurile naturii din noi. Cu sete și-un dor mângâietor...

"E prea frumos sa fie adevărat" e o trimitere în încă frica de a gusta din nisip. Dar chiar vrei să ne mai împiedicăm în propria excludere?...

Am sosit și vibrez să rămân. Descopăr ce știam și păstrez nivelul privirii la egalitate cu malul tău nețărmurit.

O calibrare fină se produce în mersul abandonării. Fină și ea.

Atingerea devine stringentă și nici măcar ea nu cere pregătiri pentru că a lipsit doar din senzațiile de la mal. Altfel, a stat mereu lângă Fericire. Răbdătoare și binevoitoare.

Dram de umor în echilibru și ușor în stăruință, plus străduință reverberează o realitate veche, de pe lângă Gara de Nord.

Visele se cer urmate fără echivoc și decriptează cele mai adânci dorințe la care învăț, înțeleg și constat ca am un drept ignorat până la acest Apus....

Tot noi suntem. Dar mai liberi și goi.
Regăsesc brațele, palmele; până și degetele sunt aici, cu ceea ce își doresc oricum...

Dar cele mai frumoase simt că își doresc să fie inimile. Plenar și pierdut în vechi. Noi și perfect. Căci până și perfectul există prin noi. Stiu că îl simți chiar si când ochii rămân deschiși în admirația plenară.

E bine că desprinderea nu doare și este doar o trecere prin realitatea de acum.
De data asta aleg să primesc toate razele Fericirii din toată ființa ta, cu toată ființa mea.

"Rămâi cu mine", șoptește apa...
Mereu am fost. Dar nu mai plec...