miercuri, 17 iulie 2013

Alaptarea - despre A VREA



Reiau sirul povestilor noastre cu o povestire care nu ne apartine, insa la care am fost partasa ceva vreme, ca experienta si ca informatie.


O public la cererea mamicii si:
Pentru ca este parte din sfera mea actuala de interes,
Pentru ca este plina de invataminte de valoare,
Pentru ca este un exemplu de daruire si indarjire,
Pentru ca arata ce inseamna "a vrea", din perspectiva unei mame,
Pentru ca informatia si exemplele trebuie sa circule liber,
Pentru ca sunt sigura ca se poate ca numarul celor care alapteaza sa creasca, in Romania,
Pentru ca sunt mare fan al optimismului, perseverentei, asumarii unei alegeri si
Pentru ca indragesc, respect si sustin mult mamica din povestea noastra!

Asadar, astazi despre: alaptare...
Intre:

Dezamagire si succes
Compromis si reusita
Incantare si depresie
Manipulare constienta sau subconstienta
Spital si Acasa
Ce se spune si ce este potrivit a se spune unei proaspete mamici
Ce se invata si ce ar trebui sa se invete despre alaptare
Exuberanta si insucces
Cantar si nicovala… si o poveste care MERITA atentia noastra!





Felicit mamica din Poveste si care incearca sa isi schimbe perceptia despre sine ducand mai departe experienta ei cu un:ORICE ESTE POSIBIL!

START!

"Cum am “reusit” sa nu alaptez

 

Nu caut pretexte pentru ca lucrurile sa para mai roz decat sunt, nu caut scuze pentru ca lucrurile deja s-au intamplat si nu mai pot schimba nimic in povestea mea si a lui V., copilul meu, dar simt nevoia sa inchid cercul si  sper sa ajute cel putin o mamica pusa in aceeasi situatie ca si mine…



Povestea noastra:


Bucurie mare cand am ramas insarcinata, bucurie mare cand am pregatit totul pentru V., de la carucior pana la cursul de puericultura, bucurie mare cand am nascut natural si relativ usor, bucurie mare pentru tot ce era si este legat de acest copil. Toate mi s-au parut naturale si firesti si asa am crezut ca o sa fie si partea cu alaptarea, dar nu a fost asa deloc. Atunci cand ai in ecuatie o mama panicata si neinformata + un bebe hranit in maternitate cu biberonul inainte de orele de alaptat + furia laptelui, lucrurile nu mai apar ca fiind normale si firesti.


Semne ale aparitiei laptelui au fost de prin luna a VII-a de sarcina. Dupa nastere, la scurt timp, lactatia era instalata fara probleme, doar ca in maternitatea Giulesti nu se practica datul copilului catre mama pentru alaptat in primele ore de viata si nici eu nu am cerut asta (nu am stiut ce importanta are si ce impact poate avea, pe termen mediu/lung). Nu se practica nici sistemul de rooming-in (mama si bebe in acelasi salon, pe toata durata spitalizarii, imediat dupanastere sau chiar si dupa cateva ore). Mi l-au dat cateva minute in brate dupa nastere si apoi l-am vazut dupa 6 ore cand m-am dus eu la neonatologie. Eram fascinata de minunea de copil ce ne-a intrat in viata si abia asteptam sa il iau de acolo si sa il tin in brate, dar surpriza… asistenta mi-a zis ca doarme asa de frumos si de bine si sa nu il iau ca ii stric somnul. Am plecat cu lacrimi in ochi, m-am dus inapoi in salonul unde stateam, eram destul de obosita dupa nastere si simteam nevoia sa ma odihnesc. 


Am fost la toate orele de alaptat, colostru aveam pentru toti bebelusii din maternitate, dar de multe ori cand mergeam la el il gaseam cu biberonul sau seringa de glucoza in gurita. Mi se inmuiau picioarele cand il vedeam. Il luam din patut si il puneam la san, nu sugea pentru ca era plin cu ceea ce primea inainte. Am incercat sa le spun frumos asistentelor sa nu ii mai dea nimic, am vorbit cu neonatoloaga, dar simteam cum vorbesc pentru pereti. Ba chiar mi se spunea pe un ton agresiv  “Bine, o sa il lasam sa planga pana se invineteste daca ii este foame si tu nu esti aici!”…

Intre timp sanii mei au devenit extrem de durerosi, am spus asta asistentelor si mi-au recomandat sa ma mulg cu pompa de acolo (practica total eronata, chiar nociva!), sa pun comprese cu apa rece (eronat, din nou!) si sa nu mai beau lichide, dar la mine era deja din ce in ce mai grava situatia. V. sugea foarte putin cand mergeam la alaptat.


ACASA… Abia asteptam sa plec acasa ca lucrurile sa fie asa cum simteam si vroiam noi. Am plecat a treia zi , doar ca sanii mei erau deja ca niste pietre, la propriu. O femeie care a trecut prin aceasta experienta, de angorjare a sanilor, stie ce inseamna asta pentru corpul sau... Ajunsi acasa V. a refuzat sa suga. Refuza pentru ca deja era obisnuit cu seringa/biberonul, dar si pentru ca nu putea sa traga din cauza sanilor mei angorjati (desigur ca acum stiu ce aveam de facut, insa nu si atunci…). Timp de doua zile m-am muls din ora in ora sau din 2 in 2 ore, zi si noapte, ca sa ii dau sa manance. Il mai puneam la san, dar plangea si se agita de parca il picai cu ceara.

A treia zi deja lucrurile nu mai erau deloc dragute. Eu eram obosita de atata muls, sterilizat si spalat biberoane, tetine, pompa, nu dormeam aproape deloc, sanii deja erau rosii, foarte tari si durerosi, iar laptele nu mai curgea cand ma mulgeam. Atunci a intervenit panica, copilul a devenit foarte agitat. Am inceput sa dau telefoane in stanga si in dreapta pentru ca nu mai stiam ce sa fac de durere. Am incercat mulsul manual, pompa, tras laptele cu seringa din sani, sot care a incercat sa traga pana a facut febra musculara la gat. Nimic nu functiona. Laptele era blocat pe canalele, iau eu plangeam de durere (astazi am inteles ca mecanic nu iesea pentru ca psihicul in bloca, laptele fiind acolo, si fiind destul…).

Am sunat o doamna care intre timp ne-a devenit prietena, a venit la mine, mi-a facut drenaj limfatic, m-a masat la sani, a vorbit cu Dr Laza si am primit o lista de ceaiuri si alte sfaturi pentru a ma ajuta. Printre ceaiuri a fost si marului lupului, o planta toxica ce trebuie consumata cu mare atentie, dar la cat de disperata eram putea sa mi se recomande orice planta ca as fi mancat-o fara sa clipesc. Doua zile nu trebuia sa dau lapte copilului dupa ce consumam ceaiul respectiv asa ca am cumparat lapte praf.

Dupa trei zile deja eram mai bine fizic, nu mai aveam dureri asa mari, sanii nu mai erau rosii, mai simteam galme care in timp au disparut. Starea mea psihica era groaznica. Eram obosita, speriata de ceea ce mi se intamplase, nu mai vroiam sa aud de nimic, mai ales de durere si alte chestii neplacute. Am inceput sa mananc haotic si numai prostii, am reinceput sa beau cafea pentru ca eram mult prea obosita, iar din pauza de 2 zile in care nu trebuia sa ii dau laptele meu lui V. am facut una de 10 zile. 

M-a trezit la realitate tot doamna care ma ajutase cu masajul si informatiile. A “intrat” un pic in mine si mi-a bagat mintile in cap. Am renuntat la cafea si la mancat aiurea si urmatoarea zi am pus copilul la san. Manca destul de bine, dar ii dadeam completare lapte praf pentru ca asa era “programul” de la pediatra, masa din 3 in 3 ore. Au fost si dati cand ii dadeam exclusiv san, dar mult prea rare. Acum stiu ca hrana la cerere e formula optima si ca stimularea lactatiei era decisiva, atunci. Legea alaptarii fiind una valabila si in economie: cerere=oferta.

Inainte cu cateva zile sa implineasca 2 luni, V. a refuzat sa mai suga. Nu era chip sa il conving sa mai suga. Asa ca am reinceput sa ma mulg si completam mesele cu lapte praf. Mesele lui au fost predominat lapte de la mine pana pe la 4 luni cand deja cantitatea de lapte pe care o mulgeam nu ii mai acopera asa de bine nevoile.

La 5 luni am apelat la un consultant de alaptare in incercarea de a-l face pe V. sa suga. A fost o intalnire total neprofesionista, tipa nu a facut decat sa incerce sa isi vanda pompele de muls duble si niste pastile pentru stimularea lactatiei. A fost o experienta total nereusita.


Final:
Am reunutat la gandul ca V. ar mai putea sa suga. Am continuat sa ma mulg si pana la 1 si 8 luni V. a primit in fiecare zi si lapte de la mine. Am incetat sa ma mai mulg pentru ca a aparut o problema medicala ce necesita tratament si nu mi s-a parut ok sa ii dau in continuare lapte cu iz de pastile.

Ce am invatat si vreau sa fie diferit la urmatoarea sarcina?

-  sa merg la un curs de alaptare inainte de nastere ca sa aflu toate aspectele placute si mai putin placute ale alaptarii

-  sa am un plan de nastere si sa nu permit nimanui sa treaca peste dorintele si necesitatile mele si ale copilului

-  sa nu mai tac si sa fiu draguta cand imi sunt incalcate drepturile mele si ale copilului

-  sa nasc intr-un loc in care sa pot sta cu copilul in camera ca sa exclud orice tentativa “binevoitoare” a persoanlului medical de a-mi imbuiba copilul cu lapte praf sau glucoza

- sa aplez la un consultant de alaptare (acum stiu cum sa il aleg) in momentul in care intampin cea mai mica problema legata de alaptare

-  sa las orele de masa asa cum vin ele natural si firesc pentru copil."










Si semnez eu in locul ei:
O mamica puternica, fericita, curajoasa si transformata

PS: Victoria, am trecut si noi pe Facebook
Sa trezim mamici si sa ne bucuram de ce mai aflam, de ce mai traim...
Aici: https://www.facebook.com/pages/Creatii-victoriene/125268921005659









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu