M-am nascut dintr-o "eroare"

...

și am înțeles ca sunt un Miracol.

A fost o zi în care am auzit acut, timpul și timpanul fiind în implozie: "A fost o greșeală. Și omul mai greșește, în viață.
O dată nu se pune.".

Iar dacă te pui sa o pui, atunci te opui.

Am ratat rondul ori rondul se dorea ratat....
Și am mers drept înainte, cu încredere, pentru ca am lecția la zi, despre Miracole...

Apoi am auzit altele și altele.
Cum ca nu sunt destul(ă) și nu sunt suficient(ă).
Că Fericirea are perdea și cafeaua arată maro.
Că trebuie să fie perfect, apoi e timp și de suflet.
Că ce ai pierdut un timp din viață, rămâne pierdut și timpul nu mai revine.

"Recuperezi cu cine (mai) poți."

Aventura este o iluzie, cum poantele alunecă pe parchetul sălii de balet.

Trag de volan dreapta. Poposesc. Rog. de fapt, mai bine mă rog. Explic. Și mă întorc din drum.
Îngerii spun "Nu, nu este momentul."
Dar tot ei îmi evocă "esti ființă spirituală" și "ai încredere în drumul demult ales".

 

Astăzi am tras o linie roșie pe oglindă.
Imaginată, cum rujul roșu meu e încă într-un raft.

Și constat: ceea fac, oricum o fac. Dintotdeauna fac bine ce fac.
"Dovezile" se îmbrâncesc să dea năvală, să îmi explice cum vecina de apartament îmi urma traseul vestimentar în copilărie.
Sau cum recruții mei din multinațională afirmă și azi cum le-am schimbat Destinul.
"Cine nu are o Gabița, îmi pare rău pentru el" a fost o recunoaștere grea în acceptare, ieri.

Și las amintirile să coboare în oglinda din interior.

Până mintea mea se lasă odihnită și tresare: dar eu oricum fac astea toate!

Contează forma în care le-am dăruit?
Contează modul în care văd cei în ignoranță?
Contează imaginea, atât timp cât oglinda în interiorul unora e neștearsa?

Când contează dacă și tu contezi?

E când înțelegi că deja ți-ai înfăptuit sămânța și roadele au fost, de multe ori, fructificate.

Adună tot ce ești și pune o floare în fiecare răsuflare.

Ai dreptul să fii mai mult decât o întâmplare...
Cine nu are. O Floare.

Dor fara leac

Dragostea de mama este ca dragostea de viata

Chiar si in ultima clipa din viata ta, iti amintesti de ea si ii multumesti pentru ca te-a ajutat sa iti nasti povestea, sa o traiesti si sa te bucuri de ea…

Apoi, te mai gandesti la Iubireata veche si de demult.

Plangi si razi. Efemer.

Intr-o permanenta transcendere, inveti.

Tragedia vietii vine la pachet cu suferinta de a fi.

Limitat intr-un trup, simti sa zburzi dincolo de de granite.

Te stii infinit si te gandesti cum poti sa fii fericit aici, in cutia unui corp fizic, stiind nelimitarea infinitului de timp si spatiu.

Crezi in tine si uiti, totodata. De la o poveste la alta. De la o viata la alta.

Te lovesti in propriile paradoxuri si nici macar nu mai stii cine esti.

Te lupti sa te cauti, pana te descoperi cel care esti mereu.

Scrii un scenariu, esti propriul regizor si ai vrea sa te lasi condus de muzica sa, de muzica ta, de muzicalitatea ei.

Nasti pericole si traiesti prin ele. Uneori chiar pentru ele.

Stii teoria, insa o ignori, pentru ca tu ai venit sa Simti.

Privirea, natura, alarma ceasului interior, varsta, copilul din tine, turta dulce si magiunul de prune sunt parti dintr-un perpetuu si iti este dor de ele.

Francoise Doleac: http://goo.gl/LVxATL

Tie de ce iti este dor?

Cu adevarat!